Cea mai grea întrebare: Cine sunt eu? Cine sunt eu cu adevărat?

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Pentru mine călătoriile interioare sunt extrem de fascinante. De fiecare dată când fac meditație, hipnoza, regresie, respiratie sau pur si simplu intru într-o ușoară stare de transă simt că pătrund mai adânc în interiorul meu si ca aflu mult mai în profunzime cine sunt.

Cu cât mai bine te cunosti cu atat mai împăcat cu viata ta esti și cu atat mai bine stii ce ai de făcut în continuare. Cu cât înțelegi mai multe despre tine cu atat mai blând cu tine devii. Nicio preocupare exterioara nu se compara ca impact asupra sufletului meu cu o călătorie in interior.

Și chiar dacă uneori nu îmi place ceea ce aflu despre mine descopăr mereu fascinată că un imens univers este în interiorul meu. Iar vastitatea si frumusetea acestui univers interior nu o pot descrie în cuvinte.


Mulți adulți sunt de părere că o dată cu vârsta maturității copilăria se sfârșește. Biologic vorbind poate fi așa. Însă în interiorul nostru mereu vom avea un copil. Acel copil iubit sau rănit, ascultat sau certat, acceptat sau respins. Acest copil ne însoțește pretutindeni prin viață. L-am certat pe copilul din mine și i-am spus că trebuie să se maturizeze, să fie serios, să nu mai viseze cai verzi pe pereți, că lucrurile pe care el le vrea sunt nerealiste. ”Tu nu vezi că nimeni nu este ca tine? Tu nu poți să fii și tu un om normal? De ce ai gândurile astea prostești?”

L-am certat pe copilul din mine și l-am rănit. I-am spus că nu știe nimic, că el habar are că viața este grea și că nu tot ce zboară se mănâncă așa cum are el impresia. L-am certat pe copilul din mine și l-am abandonat. Am uitat complet de el pentru că aveam treburi de adult, trebuia să câștig bani să mă întrețin, să fiu responsabilă, să fiu serioasă, să nu pierd controlul. Ah, controlul, voiam atât de mult să controlez ceea ce se întâmpla în viața mea, dar habar aveam să îmi controlez gândurile sau emoțiile.

Și am uitat să mă joc. Am uitat complet de mine, de cine sunt. Am uitat ce înseamnă să râzi cu poftă, să te bucuri de o floare, de soare, de o zi liniștită sau de un compliment sincer. Am uitat să fiu. L-am certat pe copilul din mine, l-am respins și l-am negat cu toată puterea atunci când a îndrăznit să viseze mai mult. I-am spus că el nu există. Că vocea lui din inima mea nu există. Continuam să îl neg și să îl fac nebun, iar el tăcut mă privea din colțul sufletului meu cu ochii larg deschiși. Stătea înmărmurit. Mă aștepta să mă trezesc. Copilul din mine știa că mă voi întoarce la el mai devreme sau mai târziu.

Copilul din tine te poate face fericit indiferent de vârsta pe care o ai. Copilul din tine te poate ajuta să îți găsești vocația, să îți construiești o afacere de succes, să iubești și să fii iubit. Copilul este perseverent așa cum un adult niciodată nu va fi. El cere și nu renunță până când nu primește. Și continuă să ceară cu precizia unui ceas elvețian și cu insistența unei picături chinezești până când obține ceea ce vrea. Iar în viața mea aceasta a făcut: a cerut și a primit o nouă profesie, o nouă casă, noi modele în viață, un nou oraș în care să locuiască, noi prieteni, un nou mod de gândire mai constructiv și mai util.

Cei mai mulți oameni nu cred că valorează prea mult. Și se identifică cu corpul lor, cu profesia lor, cu familia, cu stările emoționale pe care le simt, cu calitățile și cu defectele pe care le au. Același lucru l-am crezut și eu până nu demult.

Dar noi suntem mai mult de atât. Suntem lumină și suntem parte divină. Avem în noi acea scânteie divină și putem străluci și înfrumuseța totul în jurul nostru dacă ne dăm seama cine suntem cu adevărat. Când noi ne urmăm visurile și ceilalți și le urmează pe ale lor. Pentru că noi toți suntem cumva interconectați și facem parte dintr-o conștiință colectivă, comunicăm în moduri pe care rațiunea noastră nu le poate înțelege acum pe deplin, dar în inima noastră știm că între noi este mai mult decât despre cuvinte și prezență fizică.

Când începi să te trezești și să-ți dai seama cu adevărat cine ești începi să experimentezi iubirea ca stare permanentă, bucuria și fericirea.


Observ cât de minunat funcționează corpul meu, o mașinărie atât de minuțios construită, ce minune este el ca în fiecare zi să mă poarte spre noi obiective.

Respir și ascult. Cine ești tu această respirație care îmi dai viață? Cine sunt eu? Cine ești tu această respirație din interiorul meu? Cine ești tu acest suflu? Tu ești eu? Ce sunt eu? Și cine sunt eu? Cum poate o ființă atât de mare, o conștiință atât de vastă să locuiască într-un corp atât de micuț? Ghidează-mă, ajută-mă, arată-mi calea ce trebuie să urmez.

Credem că avem o singură viață, dar de fapt trăim atâtea vieți. Venim pe Pământ inocenți și puri fără să știm ce căutăm aici, pătrunși de somnul conștiinței avem nevoie să ne trezim. Căzuți din Rai sau căzuți din Universul Divin al Conștiinței Trezite.

Și când devenim chiar și măcar un pic mai conștienți decât eram în lunga noapte a sufletului nostru realizăm că de fapt aici pe pământ trăim sute de nașteri și de morți. În fiecare clipă a existenței noastre ne naștem și murim. Viața este o înșiruire de morți ale eu-ului trecut și nașteri ale eu-lui actual. Cel care eram ieri nu mai există astăzi. Căci Eu cel real am pătruns în noi niveluri ale conștiinței mele. Și chiar și puțin m-am trezit. Eu cel care exist aici pe pământ mă transform continuu și fiecare experiență pe care o am mă schimbă într-un fel sau altul. Fiecare om pe care îl întâlnesc mă aduce mai aproape de mine însumi – Cel Real.

Dar cine sunt eu? Și ce-i cu aceste nașteri și morți dacă ele nu vizează corpul meu. Da, corpul meu se transformă continuu, dar eu nu sunt corpul meu. Gândurile mele se schimbă și ele pe măsură ce trec anii, apar noi preocupări, noi și noi gânduri, învăț poate să lucrez cu gândurile mele, dar dacă eu îmi pot observa gândurile înseamnă că eu nu sunt nici gândurile mele. Și cine Sunt atunci?

Am crezut că sunt cel care simte. Dar eu nu sunt nici emoțiile mele pentru că și pe acestea le pot observa, azi am o emoție, mâine o alta, iar emoțiile mele sunt în controlul meu.

Poate că nu sunt nimic. Dar am pus această întrebare sufletului meu și el m-a condus mai departe către Spiritul meu. Și din adâncurile mele am auzit o voce la început palidă, înceată, abia dacă o putea auzi: Tu ești Eu. Iar eu sunt Conștiința. Eu sunt Suflul. Și am plâns. M-am regăsit pe mine și am plâns. Am crezut atâtea lucruri despre mine de-a lungul anilor, voiam să fim aproape de alții, dar eram atât de departe de mine. Chiar de mine însămi. Voiam să cunosc lumea, voiam să alerg prin țări străine, dar știam atât de puține despre mine.

Și astăzi respir. Și continui să respir și să mă ascult. În fiecare clipă, cu fiecare inspirație știu că trag în mine Suflul meu, Spiritul Meu și cu fiecare expirație știu că îl expir. Această respirație care îmi ține corpul în viață până la ultima expirație.

Nu știu când va fi ultima expirație. Dar știu că nu voi pleca pentru eu sunt Conștiința și voi fi veșnic aici, sunt cel care sunt și tot ce am îmi este de ajuns. Corpul meu va îmbătrâni la un moment dat și atunci îl voi lăsa. Dar știu că Spiritul Divin din mine va primi un alt corp spre a-și manifesta Iubirea și Esența. Și atunci ne vom întâlni din nou. Așa cum și în trecut ne-am mai întâlnit. Unul din noi va știi că aparținem aceleiași lumi, că suntem Unul și că nimic nu ne desparte. Pentru că în Universul Conștiinței nu există timp și nici spațiu. Doar corpurile pot fi despărțite. Conștiința nu.

Iar noi suntem Unul dincolo de spațiu și de timp, dincolo de forma noastră materială, dincolo de gradul de trezire din noi. Poate că tu acum dormi, așa cum și eu am dormit ieri. Dar mâine te vei trezi și mă vei recunoaște în mine pe tine și te tine în mine. Te vei recunoaște pe tine ca Ființă divină, ca manifestare a divinității – dincolo de credințe, obiceiuri, religii, preocupări, corp sau geografie. Dincolo de lumea această materială supusă vicisitudinilor timpului.

Știu că astăzi înțeleg mai mult decât ieri. Și știu că va veni un moment când voi înțelege pe deplin. Poate mă voi trezi înaintea civilizației mele sau poate trebuie să aștept mai mult pentru trezirea mea spirituală. Dar știu că ea se va petrece. Și mă voi recunoaște pe deplin. Voi înțelege mai bine chiar că tot ce fac în lume îmi fac mie pentru că eu sunt în tot și în toate. Pentru că eu și tu suntem Divinul, Conștiința într-o manifestare materială efemeră și temporală. Dar suntem Divinul. Voi înțelege și vei înțelege. Aici sau în altă parte. Acum sau în altă viață.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Cu drag,

Semnătură Nina Elena Paraschivescu