Cum îți vindeci de frica de singurătate?

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Eram zilele trecute cu o prietenă ieșită la o cafea, iar la un moment dat amândouă ne-am trezit că butonam telefonul de zor moment în care am închis telefonul, am început să râd și mi-am amintit de poza aceea cu anunțul dintr-o cafenea în care zice așa: Ne pare rău, nu avem wi-fi. Vorbiți între voi 🙂

Trăim într-o lume în care deși avem toate resursele pentru a fi mai uniți și mai conectați unii cu ceilalți, în realitate ne înstrăinăm tot mai mult. Oameni înconjurați de alți oameni, dar care se simt tot mai singuri. Oameni care nu își găsesc un partener de viață sau care încearcă relație după relație și toate eșuează la un moment dat.

Te sperie gândul singurătății? Ți-e frică să nu rămâi singur? Să nu fii părăsit de cei pe care îi iubești? Ți-e teamă că vei ajunge abandonat și uitat de toți? Că nu vei găsi pe nimeni care să te iubească cu adevărat? Că nicio relație nu durează veșnic? Nu știi ce va fi cu viața ta și deși ești înconjurat de suflete doar tu știi câtă suferință este în inima ta?

Asta trebuie să înceteze.

Vreau să știi că nu ești singur. Gândurile acestea pe care le ai tu, le au milioane de alți oameni, iar acestea sunt doar câteva din fricile ce zac în sufletele celor ce împart cu tine același Soare și același Pământ.

”Cea mai rea singurătate nu este când eşti singur, ci când eşti un prost tovarăş… pentru tine însuţi.” – Jacques Salome

Frica de singurătate nu este normală. Dar se vindecă.

Îți voi explica în continuare ce poți să faci pentru a nu îți mai fi frică de singurătate.

În primul rând avem nevoie de prezență în viața noastră. Avem nevoie de noi înșine cei reali, autentici, avem nevoie să ne deschidem în fața noastră în primul rând, în fața experiențelor prin care trecem, dar și față de celălalt. Avem nevoie să ne acceptăm adevărul nostru interior așa cum este el pentru ne urma calea noastră și pentru a-l ajuta pe celălalt să o facă și el.

Lăsând la o parte marile frici ale oamenilor despre care probabil că ai tot citit pe toate site-urile – frica de moarte și teama de a vorbi în public, îți spun că în adâncul ființei lor foarte mulți oameni se tem îngrozitor de tare de singurătate.

”Să îndrăznesti să trăieşti singur este un curaj foarte rar, mulţi ar prefera să-şi întâlnească cei mai răi duşmani pe câmpul de luptă decât propriile inimi într-o cameră izolată.” – Charles Caleb Colton

Am întâlnit atât de mult această temere încât ajung să cred că cel puțin la un moment dat în viață fiecare om simte așa ceva.

Frica de singurătate trebuie integrată în totalitatea ființei noastre

Însă fricile noastre, indiferent ce fel de frici sunt, ele există nu ca să ne sperie să mai ieșim în lume și să ne mai angajăm în noi experiențe, ci ca să le integrăm în noi, pentru a deveni compleți, pentru a putea să ne dezvăluim adevăratul nostru Sine luminos ca și cum am descoperi o comoară pe care o dezbrăcăm de tot ceea ce o acoperă.

Acceptarea temerilor și integrarea lor în ființa noastră ne determină să ne urmăm adevărul nostru interior care ne va duce cu un pas mai departe în propria călătorie prin această lume.

Frica de singurătate este un sentiment bine ticluit în cotloanele sufletului chiar și a acelui om în aparență sigur pe el, puternic, pe care nimic nu pare a-l înfrânge.

”Relațiile cu cei din afară sunt doar o prelungire a vieții noastre interioare și putem fi la fel de deschiși și de prezenți față de ceilalți cum suntem și față de noi.” – John Welwood

Îmi imaginez această frică a omului de singurătate ca pe un cadou pe care viața ți-l face și pe care tu îl ții ascuns și împachetat în bucățele de cristal fragil pe care la prima atingere îl poți sparge.

Cum poți sparge acest cristal din inima unui om în care el și-a depozitat cele mai mari frici ale lui? Prin gesturi care nu vin în întâmpinarea așteptărilor lui despre ce el consideră normal și ce nu, prin cuvinte ca îi fac universul să se clatine, care îl dor și care îi trezesc răni mai vechi uneori chiar din timpuria sa copilărie.

Și uite așa apar conflictele, iar cuvintele curg precum torenții și rănesc asemeni viiturilor.

Ce fac cei mai mulți oameni după o experiență relativ dureroasă?

Se închid în ei înșiși, își baricadează sentimentele, își încuie sufletul într-o cușcă interioară însă cine ar fi fericit la închisoare? Sufletul tău pe care îl ții acolo ascuns să nu suferi, să nu fii rănit?

Spune-mi dacă fizic ai fi la închisoare, ai putea vedea lumina Soarelui și ai putea simți căldura razelor lui de acolo din adâncul beciului? Așa și sufletul tău, ferecat cu lacăte nu poate simți iubirea și frumosul din jur. În întuneric omul mai rău se înrăiește.

Cum poți scăpa de teama de singurătate?

Ce poți să faci cu această frică? La o primă vedere ai putea spune că ar trebui să o înfrunți însă aceasta cred că ar fi abordarea care ți-ar aduce cel mai mare disconfort. Întunericul nu poți să îl învingi tot cu întuneric, ci cu lumină.

De aceea cred că frica de singurătate trebuie integrată în personalitatea noastră, trebuie scoasă la lumină și acceptată, recunoscută. Abia în momentul în care recunoști ceva poți face pași înspre a-l schimba.

Ce poți totuși să faci concret pentru a-ți vindeca frica de singurătate?

Acceptarea

Cu riscul de mă repeta pentru a mia oară, spun din nou că este necesar să accepți. Să te accepți pe tine așa cum ești, să îți accepți sentimentele poate contradictorii uneori și să scoți din pivnița sufletului acele frici pe care le ții ascunse. Acceptându-le le scoți la lumină, iar tenebrosul se topește pentru că el nu poate exista decât în întuneric.

În cazul acesta este nevoie de a recunoaște frica ta de singurătate și de a o accepta. În momentul în care accepți acest sentiment din sufletul tău, îl scoți la lumină și astfel poți începe să parcurgi pași nu înainte, ci înapoi pentru a cerceta prin observație și analiză interioară care parte din tine se teme de singurătate?

Scenariul 1
Poate acea parte fragilă din tine de care ai uitat și pe care ai neglijat-o, poate acea parte din tine pe care o ascunzi sub masca perfecțiunii, a omului puternic, a omului cu realizări în viață, a omului care obține întotdeauna ceea ce își dorește și care are totul sub control? În momentul în care vei privi dincolo de această mască te vei descoperi pe tine cel real.

Scenariul 2
Sau poate fi acea parte din tine de care ai uitat atunci când te-ai abandonat pe tine însuți pentru a-i îngriji pe ceilalți, pentru a le purta lor de grijă și a te dedica lor în detrimentrul plăcerilor și bucuriilor proprii.

Adevărul este că nimeni nu vrea ca tu să te sacrifici pentru el pentru că un om care renunță la el devine asemeni unui butoi cu pulbere: e suficient să aprinzi o mică scânteie și ia totul foc. În momentul în care vei renunța la a te sacrifica pentru ceilalți te vei descoperi pe tine cel real și te vei putea îngriji și sufletul tău ceea ce inevitabil va conduce la relații mai armonioase și cu cei din jur.

Dacă tu te abandonezi pe tine, fie pentru că uiți de latura ta fragilă, fie pentru că te sacrifici pentru ceilalți, nu crezi cumva că de fapt tu îți faci ție exact ceea ce pretinzi de la ceilalți să nu îți facă: te părăsești tu pe tine, uiți tu de tine cel real.

”Adesea facem o pasiune pentru cineva nu fiindcă am iubi și înțelege cu adevărat persoana respectivă, ci pentru a ne distrage atenția de la suferința noastră. Când învățăm să ne iubim și să ne înțelegem pe noi înșine și să nutrim compasiune adevărată față de noi înșine, atunci putem iubi și înțelege cu adevărat o altă persoană.” – Thich Nhat Hanh

Nu putem cere de la ceilalți ceea ce noi înșine nu ne oferim.
Dacă noi nu avem grijă de noi și nu știm cine suntem cu adevărat cum am putea oare cere de la ceilalți să ne recunoască adevăratul nostru eu? Vor putea ei vedea latura aceea din noi luminoasă pe care noi înșine o negăm și o ascundem în pivnița sufletului nostru?

Deschiderea

Înconjurat de garduri de protecție crezi că poți simți ceva? Este nevoie să te deschizi, să îți permiți ție însuți să fii vulnerabil.

Dacă vrei să simți cu adevărat, dacă vrei să iubești, să fii iubit, este nevoie imperioasă să îți permiți o deschidere largă pentru experiențele din viața ta. Cu brațele deschise să întâmpini totul, binele ca pe o binecuvântare, iar nefericirile ca pe un profesor care îți arată calea.

Deschiderea sufletului se face pe două parți. O dată te deschizi față de tine și față de viața ta, apoi te deschizi față de celălalt. Ordinea nu poate fi inversată. Nu poți fi deschis față de celăălalt dacă nu ești deschis față de tine. Nu poți simți dacă nu îți permiți să simți.

Trebuie să îți eliberezi sufletul din cușcă.

E nevoie să îi arăți lumina ca el să poată evolua și simți.

Pentru că acest suflet al tău te duce pe calea ta, el îți arată direcția, este ca o busolă interioară pe care fiecare dintre noi o avem.

Legile sufletului au fost prea puțin cercetate de om, dar sunt cele care funcționează cu precizia unui ceas elvețian. Acolo în sufletul tău ai părticica ta de dumnzeire, ai firicelul tău de nisip pe care dacă știi cum îl poți transforma într-o veritabilă perlă nestemată.

De ce sunt cei mai mulți oameni nefericiți și suferă de singurătate? Pentru că privesc în exterior și caută recompense în afara lor, substitute, surogate de iubire, înțelegere și compasiune când de fapt acestea se află la un pas distanță de ei, în adâncul ființei lor.

Alergăm ca nebunii după lucruri materiale, bani, funcții, prieteni, oameni care să ne iubească și să ne completeze și totul pentru că vrem să fim fericiți. De fapt uităm că omului îi trebuie atât de puțin pentru a fi fericit și tot ce are nevoie se află deja în interiorul lui.

Când te deschizi începi să simți și descoperi și că până acum ai fost deconectat de la tine însuți. Deschiderea față de sentimentele noastre negative cum ar fi această frică de singurătate trage un semnal de alarmă asupra unei părți din noi înșine pe care am uitat-o. Aceea este zona pe care dacă o scoatem la lumină și o integrăm în noi înșine ne ajută să evoluăm.

Teama de singurătate nu o poți vindeca decât tot prin singurătate.

Îți spun asta din proprie experiență, dar și din multitudinea de cărți de psihologie, psihoterapie și dezvoltare personală pe care le-am citit pe tema asta.

Acceptarea singurătății tale este un fapt real și perfect normal până la urmă. Onestitatea adevărată poate fi în viața noastră asemeni unui bisturiu. Taie, doare, dar vindecă.

Dacă ești sincer cu tine însuți conștientizezi faptul că omul se naște singur și moare singur. Ce se întâmplă între aceste două momente este perioada în care suntem alături de alți oameni într-adevăr, dar călătoria este a noastră.

Unii oameni ne însoțesc mai mult în această călătorie, alții mai puțin, însă adevărul este că fiecare dintre noi avem drumul nostru în viață. Suntem copii ai lui Dumnezeu, iar drumul este al fiecăruia individual. Viața aceasta este doar o parte din marea noastră călătorie.

Nu ai de ce să te temi. Asta e realitatea.

Poate că ți-ar plăcea să fie altfel, ar fi bine și confortabil pentru tine, dar asta nu te-ar face decât să devii un om neputincios și dependent de ceilalți.

În momentul în care îți accepți frica, de fapt o scoți la lumină și o integrezi în totalitatea ta. Un sentiment de care îți era frică și pe care îl țineai bine ticluit în ființa ta odată scos la suprafață își pierde din putere. Este ca un demon pe care îl dezarmezi, căci frica ta se hrănea cu ascunzișul. Cu cât o țineai mai bine ascunsă cu atât mai mult creștea în putere.

Iar când frica dispare începi să vezi avantajele propriei tale singurătăți. Și cîte sunt!!

Înțelegi și că asta este doar o etapă din viața ta și ca orice etapă ea are un rost în evoluția ta, dar are și un sfârșit.

”Foloseşte singurătatea, dar nu fi folosit de ea.” – Paulo Coelho

Când ai învățat lecția pe care viața ta ți-o transmite în acest moment atunci ești pregătit pentru etapa următoare. Altfel experiențele tot revin de fiecare dată sub înfățișarea altora oameni de la diverși parteneri de viață până la membrii ai familiei, rude, prieteni, parteneri de afaceri care te vor părăsi, te vor abandona tocmai pentru că viața vrea ca tu să înveți lecția singurătății.

Recunoștința

Oamenii te însoțesc atât cât vor sau atât cât vrei. Nimeni nu e legat de nimeni. Fiecare om care îți intră în viață îți este un profesor și te învață o lecție. Unul te va învăța lecția acceptării de sine, altul te va învăța lecția dăruirii, unul te va învăța lecția independenței prin faptul că te va respinge și te va forța să te descurci singur, altul te va învăța lecția iubirii necondiționate, altul te va învăța lecția prieteniei ce dăinuie peste ani și ani.

Îmbrățișarea experiențelor noastre așa cum sunt ele ne aduce mai aproape de recunoștința reală. Iar în momentul în care binecuvântezi atât binele din viața ta, cât și experiențele care te-au făcut să suferi atunci poți spune că ți-ai învățat lecția, că ai evoluat și că ești cu un pas mai aproape de cel care îți dorești să devii.

P.S.: Dacă știi pe cineva care trece printr-un moment dificil în viața lui și se confruntă cu singurătatea și suferă din această cauză, dă, te rog, un SHARE acestui articol. Ar putea să îi schimbe viața.

P.P.S.: Mi-ar face plăcere să îmi lași un comentariu mai jos și să îmi spui dacă ție ți-a fost vreodată frică de singurătate și cum ai rezolvat această problemă. Experiența ta îi poate ajuta pe ceilalți care încă nu au găsit o soluție la problema lor.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Cu drag,

Semnătură Nina Elena Paraschivescu