Cum poți să reduci în mod profund și durabil suferința interioară?

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

 Acum ceva timp am lucrat la cabinet cu o fată care a venit la mine cu următoarea problemă: orice bărbat de care se apropia avea senzația că o respinge mai devreme sau mai târziu. Cumva nu putea să lege nicio relație pe termen lung pentru că atunci când începea să aibă cea mai vagă idee că partenerul ar putea să o respingă, începea ea inconștient să se îndepărteze de el și îl respingea ea pe el, de teamă să nu fie mai târziu ea însăși respinsă. Ajunsese chiar să dea block pe facebook unor foști parteneri tocmai ca să le demonstreze acestora că ea este cea care îi respinge mai mult pe ei și nu ei pe ea. Îți dai seama ce suferință interioară avea această tânără?

Nu știu dacă am reușit eu acum să explic prea bine acest caz (așa foarte pe scurt), dar am observat de multe ori că oamenii atunci când se tem de respingere, au ei tendința de a-i respinge pe ceilalți tocmai pentru a nu se pune în situații care ar putea fi inconfortabile pentru ei. Ar fi prea mult să se abandoneze într-o relație și să experimenteze liber.

Făcând terapie cu această fată în urma întrebărilor pe care i le-am adresat, ea și-a descoperit o rană de abandon pe care o avea încă din primii ani de viață atunci când tatăl ei lucra foarte mult și pleca deseori în delegații.

Practic nu de respingere îi era teamă, ci de abandon. Iar acum, ca adult, îmi spunea că înțelege foarte bine că tatăl ei trebuia să meargă să lucreze și în afara orașului pentru că și așa se descurcau foarte greu cu banii și că nu știe de ce plânge când își amintește de unele momente din viața ei de atunci.

Îmi spunea că ea permanent, în acea perioadă din viața ei, se simțea abandonată de tatăl ei și își amintește cum cu lacrimi în ochi rămânea mereu acasă cu maică-sa după ce el pleca în respectivele delegații de serviciu. Niciodată nu știa când va reveni. Una din scenele cele mai traumatizante pe care am lucrat a fost aceea în care tânăra își condusese tatăl la tren împreună cu mama, iar acolo pe peron ea a trebuit să își înăbușe lacrimile pentru că mama îi spusese:

”Nu te mai smiorcăi întruna că rămâi cu mine. Ce, îl iubești numai pe tac-tu de te jelești așa după el?”

Iar acum această fată cu lacrimi în ochi spunea că ea de fapt nu suferă pentru că este normal ca părinții să meargă la serviciu și că tatăl ei nu avea încotro. Așa au fost vremurile, așa le-a fost viața și asta e.

De ce ți-am povestit acest caz?
Pentru că foarte mulți oameni se află în situații asemănătoare de viață și poate chiar tu ai în viața ta anumite experiențe pe care cu ochii de adult le înțelegi foarte bine și îți dai seama că nu ai niciun motiv logic să suferi din pricina acelor situații. Și cu toate acestea plângi sau te doare.

Cei mai mulți oameni ce fac în astfel de situații? Dau vina pe partener sau preferă să creadă că nu au găsit persoana potrivită, că poate nu se potriveau și aleg să privească doar partea de suprafață, doar partea superficială a relației, însă dacă ar merge mai în profunzimile sufletului lor ar descoperi acolo adevăratele emoții care au fost stocate și au rămas captive și ar descoperi și acele răni interioare care încă mai dor și pe care le pot vindeca.

Cum poți practic să reduci suferința interioară?

1. În primul rând este nevoie să nu o mai negi și să accepți că ea există în viața ta. Dacă vei continua să negi o problemă, nu o vei putea rezolva pentru că nu poți găsi soluție la ceva ce nu există. Foarte mulți oameni își neagă trăirile emoționale, mai ales pe cele mai dureroase, crezând că astfel ele vor dispărea de la sine, dar adevărul este că dacă le bagi sub preș, mai mult se amplifică decât să se diminueze singure.

2. Suferința este a copilului interior, nu a adultului. Oamenii își neagă suferința pentru că ei, cu gândirea de adult, își dau seama că nu au avut niciun motiv să sufere în trecut. Însă asta percep ei acum cu mintea de adult, nu cu cea de copil. Copilul este fragil, nu are gândirea rațională și logică dezvoltată, el trăiește total diferit față de un adult și percepe lucrurile total diferit. Așadar, dacă suferința este a copilului, nu adultul are nevoie să nu mai sufere, ci copilul de atunci.

3. Ține un jurnal al emoțiilor pe care le simți și fii sincer față de tine. Observă dacă ai în relațiile tale tipare, dacă se repetă poate chiar același tipar așa cum se întâmpla în cazul pe care ți l-am povestit mai sus. Auto-observarea este una din cele mai bune metode pentru a putea să faci o schimbare în viața ta.

4. Învață să practici introspecția și să te conectezi cu copilul interior și să îi asculți cererile, durerile, dorințele. Practicarea meditației și a unor exerciții în stare de transă este esențială în acest caz pentru a putea pătrunde în subconștientul tău, a te conecta cu copilul interior și a transforma acele emoții negative ce au fost instalate în vremea copilăriei atunci când ai simțit suferință, repet, chiar dacă acum ca adult te gândești că nu aveai niciun motiv să suferi atunci din pricină că mama te-a certat că nu ai spus bine o poezie sau pentru că s-a întâmplat ceva cu păpușa ta.

5. Amintește-ți că orice emoție negativă pe care o ții captivă în subconștientul tău îți atârnă ca o piatră de moară de gât și te reține din a trăi în prezent o viață împlinită și fericită pentru că tu încă mai cari cu tine un bagaj emoțional de care te poți elibera. Dă-ți ție o șansă să scapi de suferințele interioare și întreabă-l chiar acum pe copilul tău interior: Care este cea mai mare durere a lui și ce poți tu să faci pentru el?

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Cu drag,

Semnătură Nina Elena Paraschivescu