De ce ai reacții necontrolate și cum poți scăpa de ele?

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

 Foarte multe din problemele omului din epoca noastră sunt datorate faptului că acesta nu își acordă timp pentru a lucra cu interiorul său: cu mintea, cu sufletul, cu spiritul său. Trăim într-o epocă în care avem acces la foarte multe resurse.

Dacă în țări din Africa de exemplu întâlnim foarte multe lipsuri financiare și multă foamete, iar oamenii duc o întreagă luptă zi de zi pentru a-și câștiga hrana, în lumea occidentală cei mai mulți dintre oameni nu au aceste probleme ce țin de asigurarea hranei zilnice, a adăpostului și a strictului necesar pentru supraviețuire.

În societățile din Occident întâlnim însă alte probleme. Cu toate că oamenii nu au probleme ce țin de securitatea lor fizică, de hrană, de satisfacerea nevoilor fiziologice, avem alte probleme cu care ne confruntăm aici: oamenii nu știu cum să evolueze mai mult. Nu știu cum să își depășească condiția, cum să meargă dincolo de mediul în care au fost proiectați ca urmare a familiei în care s-au născut, a statutului acesteia. Cei mai mulți oameni nu merg mai departe de felul cum au fost programați. Cu alte cuvinte dacă părinții au avut un anumit grad de fericire și de suferință, au câștigat să spunem 300-500-1000 euro pe lună atunci și copiii lor merg în aceeași direcție și respectă standardul emoțional și financiar cu care au fost programați. Sau poate îl depășesc, dar puțin.

Însă oamenii din lumea occidentală vor astăzi mai mult de la viață.

În plus mulți dintre ei, deși ar vrea mai mult, sunt profund nefericiți în interiorul lor și duc zilnic poveri emoționale care le apasă pe suflet: vinovăție, rușine, teamă de viitor. Suferințe vechi pe care le cară în sufletul lor zeci de ani, poate o viață întreagă uneori.

Multe din aceste probleme au la bază cauze emoționale sau spirituale pentru că omul din ziua de astăzi este foarte mult axat pe obiective, pe tot ce ține de exterior, pe realizarea și atingerea unui anumit standard de viață (casă, mașină, familie, concedii, copii, școli bune, business, etc), însă nu își face timp pentru a privi în interiorul lui, adânc în Ființa lui să vadă ce vrea de fapt, ce este important pentru el, ce îl doare și îl ține pe loc.

Când zi de zi ești preocupat doar de ceea ce ține de exterior și nu te întrebi cum te simți acum, ce se petrece cu tine acum în interiorul tău, ce fel de gânduri ai, îți strunești mintea sau te conduce ea pe tine, te ajută emoțiile pe care le simți sau îți creează probleme, la un moment dat vei clasa, te vei bloca sau pur și simplu nu vei putea să atingi acele lucruri exterioare pe care ți le dorești: relația aceea fericită, familia unită, nivelul financiar dorit, libertatea.

Știi de ce se întâmplă asta? Pentru că toate emoțiile noastre și toate rănile nevindecate, toate senzațiile din corpul nostru, toate suferințele uitate în cufărul cu amintiri sunt pentru om ca niște pietre de moară pe care el le trage după sine permanent. Cum să poți să alergi prin viață dacă porți cu tine saci grei în spate ca și cum ai fi un ocnaș al suferințelor emoționale?

Motivul pentru care știi la nivel conștient ce ai de făcut, dar totuși nu poți să faci schimbări în viața ta

Mulți dintre clienții cu care am lucrat știau cum ar fi trebuit să arate viața lor, știau unde greșesc, știau ce ar fi trebuit să facă pentru a fi bine și cu toate acestea nu făceau. Am avut oameni care și-au făcut planurile pe pași de acțiune, pe hârtie, au scris tot ce trebuie să realizeze și totuși se țineau de plan 1-2-3 săptămâni, iar apoi abandonau pentru că uneori simțeau ca și cum ar fi făcut munca lui Sisif.

Accesul la informație este foarte facil în ziua de astăzi. Găsești informații de calitate aproape gratuite sau la un cost mic și poate crezi că asta te va ajuta să îți schimbi viața, însă realitatea este ușor diferită.

Informațiile pe care tu le afli de pe internet, din cărți, din audio book-uri toate merg la nivelul neocortexului, adică la nivel rațional. Acesta este creierul cel mai nou al omului care s-a dezvoltat cel mai târziu de când există ființa umană. Sunt foarte bune aceste informații și este bine să le cunoști, însă acesta este doar unul din pași. Nu este suficient să știi pentru a produce schimbări durabile și majore în viața ta. Neocortexul este sediul minții conștiente și de aceea te trezești uneori că spui: ”știu ce ar trebui să fac, dar cu toate acestea nu pot să fac” sau ”m-am controlat un timp, însă până la un moment dat când nu am mai rezistat și am răbufnit” sau ”era totul bine până când nu știu ce s-a întâmplat și dintr-o dată parcă nu am mai fost eu”.

În acel moment în care simți că nu mai ești tu, de fapt nu mai ești tu cel rațional. Pentru că în momentul în care intri în contact cu un stimul care pentru tine reprezintă un buton emoțional – o situație, un gest, un cuvânt ești purtat înapoi în trecutul tău emoțional. Tu ai asociată o experiență neplăcută le gată de acel stimul cu care intri acum în contact și poate conștient nu îți amintești acea experiență, dar celălalt creier al tău cerebelul sau subconștientul și-o amintește.

Cerebelul este zona din creier în care găsim procesele ce țin de subcoștient sau aici este casa subconștientului. Aceasta este cea mai activă parte din creierul omului. Și dacă ar fi să considerăm omul un computer, atunci subconștientul ar fi procesorul acestui computer.

În subconștient sunt înmagazinate toate acele comportamente, atitudini, gânduri care au devenit automate.

Dacă ai carnet de șofer probabil că îți amintești că la început că ți se părea mai greu să conduci. Condusul mașinii presupunea să ai atenție distributivă și pur și simplu asta solicita la maxim capacitățile neocortexului de a face atâtea acțiuni deodată: să fii atent la trafic, să ții de volan, să apeși fiecare pedală atunci când trebuie, să anticipezi ce vor face ceilalți conducători auto, să privești în oglinzile mașinii foarte des, să fii poate atent și la pasagerul din dreapta care vorbește cu tine, să vezi bicicliștii, motocicliștii și să conduci în siguranță. O mulțime de acțiuni ce trebuia să le faci concomitent și pentru că ele nu deveniseră automatisme solicitau doar partea rațională din creier, adică neocortexul.

În momentul în care ai exersat suficient de mult aceste activități și le-ai trecut de nenumărate ori prin neocortex, ele s-au imprimat atât de bine în creierul tău încât au devenit automate, iar acesta este momentul în care aceste acțiuni, comportamente și gânduri despre ce trebuie și ce nu trebuie să faci au pătruns în zona cerebelului adică în subconștient. Acum nu mai trebuie să te gândești rațional ce trebuie să faci când te urci la volan, ci corpul tău are imprimate în memoria lui acțiunile care au defenit firești, automatisme.

Acest sistem prin care noi integrăm experiențele noastre se aplică pentru orice fel de schimbări pe care vrem să le facem, însă metoda prin care exersezi extrem de mult o abilitate de exemplu până când ea devine automată și pătrunde în subconștient este metoda grea. Mult mai simplă și mai rapidă este metoda meditației pentru atingerea anumitor abilități – metodă despre care am vorbit pe scurt în articolul trecut. Dacă nu l-ai citit, o poți face acum aici.

De ce au oamenii reacții necontrolate?

Atunci când lucrez cu oamenii individual, dar și la cursuri folosesc foarte mult lucrul cu mintea noastră subconștient și utilizez pe lângă informațiile teoretice și multe meditații, transe, exerciții de imaginație pentru că știu că de fapt acestea sunt cele care produc schimbări în oameni.

Cu viața aglomerată pe care o au oamenii își fac din ce în ce mai puțin timp pentru introspecție, pentru a pătrunde în interiorul lor și pentru a se regăsi.

Până când nu vezi un lucru cu ochii minții nu ai cum să reușești să realizezi în plan concret, în realitatea cotidiană acel lucru. Și până când nu vindeci acele răni emoționale din interior ele vor apăsa pe tine de fiecare dată când vei intra în contact cu un stimul pe care subconștientul tău îl asociază acelei răni.

De exemplu să spunem că atunci când erai mic mama ta te-a lăsat la bunici și tu ai perceput acest lucru ca fiind abandon. Când te-a lăsat la bunici mama ți-a spus că se va întoarce la sfârșitul săptămânii să te ia, dar de fapt ea nu s-a mai întors decât foarte târziu la sfârșitul vacanței de vară. Apoi a apărut sora ta mai mică, iar părinții tăi și-au îndreptat atenția către ea pentru că era mai mică și avea nevoie de mai mult ajutor și mai multă atenție din partea lor decât tine. Tu ai rămas într-un con de umbră oarecum pentru că erai mare și trebuia să fii cuminte. Ai perceput asta la nivel inconștient ca pe o trădare.

Acum tu nu știi de ce nu ai încredere în oameni și atunci când partenerul sau prietenii spun că vor face anumite lucruri tu nu îi crezi. Nu poți să legi relații trainice și fericite. Partenerii de cuplu te înșeală sau te mint. Și repeți tiparul de fiecare dată.

Și poate la un moment dat vei avea tendința să izbucnești când ți se face o promisiune aparent banală. Reacția ta va fi disproporționată față de evenimentul din viața ta.

De ce se întâmplă asta? Pentru că tu în acel moment nu reacționezi la nivel rațional – la nivelul neocortexului tu știi cum ar trebui să te comporți și ce ar trebui să faci însă rana ta din trecut, pe care rațional poate ai și uitat-o, te influențează în continuare.

Ce ai tu de făcut în acest caz este să vindeci acea rană emoțională ca informația la nivelul subconștientului să se rescrie. Însă partea cea mai grea constă în a identifica exact acel eveniment care s-a scris în subconștient, care doare și care acum îți produce reacții în lanț, pentru că de multe ori nu ne amintim conștient acele evenimente. Și cum oamenii nu sunt învățați să lucreze cu subconștientul lor se lasă purtați printre amintiri raționale.

Însă asta se poate face foarte ușor cu ajutorul unui specialist pentru că ai nevoie de ghidaj întrucât dacă nu ești ghidat în acest proces vei face totul din punct de vedere rațional, ori rațional tu ai toate răspunsurile, dar cu toate acestea tot te confrunți cu reacții necontrolate. Locul unde trebuie rescrisă informația nu este la nivel conștient, ci la nivel subconștient. Astfel de metode de lucru cu subconștientul vei găsi întotdeauna în cursurile pe care eu le țin. De obicei fac exercițiile cu cursanții în timpul workshopului, efectele se văd imediat și acele exerciții care pot fi repetate și acasă îi învăț cum să le facă astfel încât să aibă rezultate mereu independent de prezența mea.

La nivel subconștient de multe ori mintea ta este golită de resurse și reacționează după principiul lipsei și trebuie umplut acel gol emoțional.

De aceea spui că nu ai suficientă încredere în tine de exemplu pentru a realiza un anumit lucru din viața ta. Și tot din acest motiv nici nu evoluezi mai mult pentru că la nivelul subconștientului s-a imprimat în mintea ta informația cum că acesta este barometrul de fericire și de prosperitate pe care tu îl ai. Ghici care: cel pe care l-ai văzut la părinții tăi în special în primii ani de viață. Când vrei cu adevărat o schimbare profundă și care să dureze este nevoie să rescrii informația la nivelul subconștientului, să aloci alte resurse, în alte cantități, să simți alte emoții în legătură cu evenimentele din trecutul tău.

Pe mine personal cel mai mult m-au ajutat aceste exerciții cu subconștientul, exerciții de transă, de imaginație pentru că ele mi-au rescris povestea de viață din punct de vedere emoțional.

De ce toată lumea spune că trebuie să crezi? Ce înseamnă asta de fapt? Atunci când crezi cu adevărat informația este imprimată la nivelul subconștientului tău, nu la nivel rațional. Este ca și cum te-aș întreba acum dacă știi să conduci mașina în condițiile în care tu conduci zilnic. Vei spune fără nicio ezitare și nici măcar nu va trebui să te gândești pentru a răspunde întrucât informația îți vine din subconștient și nu din partea rațională a creierului, adică din neocortex: bineînțeles că știu.

PS: Lasă-mi un comentariu și spune-mi dacă tu ai trecut prin astfel de experiențe în care știai ce trebuie să faci, dar cu toate acestea nu făceai sau îți era foarte greu să faci acele lucruri, iar la un moment dat clacai. Și povestește-mi cum ai depășit momentul sau dacă te mai confrunți cu el și acum.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Cu drag,

Semnătură Nina Elena Paraschivescu