Mă urăsc pe mine însumi

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

În ultimul an am lucrat cu foarte mulți clienți pe creșterea stimei de sine, a respectului față de propria persoană și mai ales pe iubirea de sine.

Într-o ședință individuală îl întreb pe unul din clienții mei: Ce simți față de tine?
El: Sincer? Chiar vrei să știi?
Eu: Da, chiar vreau să știu.
El: Mă urăsc. Aș vrea să nu mai exist.
….

Ce lucru atât de îngrozitor ai făcut de te învinovățești atât de mult? Cum de nu te poți privi nici măcar în oglindă fără să îți vină să îți dai pumni, să te critici sau să te scuipi?

De multe ori ne trezim în timpul zilei la serviciu că ne doare capul, ne doare spatele, ne dor umerii sau gâtul și credem că asta este din pricina oboselii. Am lucrat poate prea mult. Însă mult mai des este vorba despre emoțiile noastre, despre ceea ce simțim și mai ales despre ceea ce simțim în legătură cu noi înșine și cu ceea ce se petrece în viața noastră.

Nu munca ne afectează, nu ceea ce ne spun ceilalți oameni ne afectează, ci felul cum noi privim aceste lucruri și evenimente. Modul nostru unic de a interpreta lucruri este cel care contează atunci câdn vorbim despre cum ne simțim.

Credem că este anormal să avem sentimente față de noi. Acestea sunt pentru alții, nu pentru propria persoană.

Vezi tu, noi am fost învățați că sentimentele noastre trebuie să se adreseze celorlalte persoane. Față de un altul pot să simt, dar față de mine nu am voie să am sentimente pentru că asta ar fi anormal.

E normal să îmi iubesc partenerul și e firesc să îi spun asta. Dar față de mine ar fi ciudat să simt asta. Și ar fi de-a dreptul nebunesc să îmi spun că mă iubesc.

Da, știu, nu te-a învățat nimeni asta până acum.

Critica față de propria persoană o întâlnesc atât de des la clienții cu care lucrez încât a devenit un lait motiv.
Tot ciudat este și să port un dialog cu mine. Și dacă tot e să îmi spun ceva, atunci mă critic pentru că trebuie să mă îmbunătățesc, trebuie să devin mai bun și deci să cer tot mai mult de la mine.

E normal să mă critic. Nu e normal să mă laud.

Mă întreb oare de ce ar fi normal să te critici și nu ar fi normal să te lauzi. Când ți-ai spus ultima dată: bravo, felicitări, ai făcut o treabă excelentă! Ești inteligent. Ești frumoasă. Când ți-ai spus ultima dată lucrurile acestea?

În schimb te lovești cu capul de dulapul de la bucătărie și îți spui repede: ”ptiuuu ce prost sunt”. Sau ratezi o afacere bună și te trezești zicând: ”pfoaa ce prost am fost, ce-am ratat, cum naiba n-am fost în stare să…”

Iubirea vine de la ceilalți, nu de la mine.
Atunci când eram mici în pântecul mamei am fost hrăniți și ne era cel mai bine. Noi eram una cu mama. Apoi ne-am născut și hrana venea tot de la mama noastră fără ca noi să trebuiască să facem nimic. Era suficient să existăm și primeam ceea ce aveam nevoie. Mama sau persoana care reprezenta figura maternă te iubea și tu primeai asta din exterior. Așa ai învățat că iubirea vine din afară și nu din interior. Nu trebuia să faci nimic și primeai hrană și iubire. În acea perioadă a copilăriei tu depindeai de mama și de tatăl tău. De la ei primeai ceea ce aveai nevoie.

Apoi vine perioada adultă când tu te maturizezi în ceea ce privește vârsta biologică însă dacă tu nu produci schimbări și la nivel emoțional vei rămâne permanent un copil și te vei comporta imatur emoțional. Poți să ai 30 sau 50 de ani și poți fi foarte bine imatur din punct de vedere emoțional.

Această imaturitate emoțională în ceea ce privește emoțiile tale se caracterizează prin credința ta că iubirea vine din exterior, vine de la alții, de la cei care îți îndeplinesc eventual nevoile. Exact așa cum făceau cei care te-au crescut atunci când erai mic, mama și tata.

De aici provine și confuzia pe care o întâlnesc la mulți dintre clienții mei cum că dacă nevoile le sunt îndeplinite înseamnă că persoana respectivă îi iubește.

Un om matur emoțional știe că el este acum adultul și el este cel responsabil de satisfacerea propriilor sale nevoi indiferent care ar fi ele. Un om matur emoțional se comportă într-o relație ca un adult și nu ca un copil care așteaptă să primească.

Și pentru că în copilărie primeam iubire de la mama, așa creierul nostru a învățat că iubirea vine din exterior și nu din interior. Nu am învățat niciodată că trecerea la stadiul de adult din punct de vedere emoțional se traduce de fapt prin a fi capabil să îți oferi tu ție acea iubire de care ai nevoie.

Iar când afli asta și începi să faci primii pași spre a te iubi pe tine însuți ai de multe ori tendința de a reveni la vechiul tipar de gândire și comportament: e greșit să mă iubesc eu pe mine, cum vine asta și oare nu greșesc dacă procedez așa?

Dacă mă iubesc pe mine sunt narcisist, încrezut sau egoist.
Avem această părere cum că este greșit să simți față de tine iubire la fel cum nu este bine nici să te încurajezi sau să te lauzi. Per ansamblu omul este foarte mult educat de mediul în care trăiește, de societate, de cercul de oameni cu care își petrece timpul.

Nimeni nu are interesul ca tu să te iubești cu adevărat pe tine în afară de tine însuți. Nici societatea, nici industria marketingului și publicității, nici religia, nici industria modei, nici Guvernul, nici școala și niciun sistem în general. Oamenii care te iubesc și care îți doresc bine poate că nu au știut nici ei să te învețe asta pentru că nici pe ei la rândul lor nu i-a învățat nimeni.

Un om care se iubește pe sine este un om care nu poate fi manipulat. De aceea secole de manipulare au indus și perpetuat această idee, în frunte cu înțelegerea greșită a religiei, cum că este ceva greșit să te iubești pe tine, că atunci ești egoist, narcisist sau încrezut. Oamenii au pus tot felul de etichete pentru a te ține departe de iubirea de sine – cea care îți aduce cu adevărat cele mai bune lucruri în viață și care produce în tine cele mai profunde schimbări.

Atunci când nu te iubești pe tine, îți ești poate indiferent sau poate chiar te urăști, simți în interiorul tău un gol emoțional imens. Nimic din ceea ce faci, spui sau se întâmplă în viața ta cotidiană nu va putea umple acest gol. Este o sete care te arde din interior. Este căutarea omului care nu s-a găsit pe sine.

Și atunci vei căuta alina în exteriorul tău: în bani mai mulți, în preoți, în cumpărături frenetice, în case mai scumpe și mai mari, în haine care să îți lustruiască o imagine atent studiată și care să îți ofere prestanță și valoare în ochii celorlalți, în rețete de slăbit, în Guvernul de la care aștepți să îți dea ceva, în școala în care îți pui speranța că te va educa pe tine și pe copiii tăi…cu alte cuvinte mereu în alții.

Lipsa iubirii de sine se vede în corp.
Durerile noastre fizice și multe din bolile pe care le avem se datorează unor cauze emoționale. Atâtea emoții toxice stocate ani de zile în organismul nostru. Otravă curată pentru corpul omenesc. Credem că ranchiuna, resentimentul, ura, îngrijorarea, neiertarea nu contează chiar atât de mult. Spunem: ”Hai, lasă că nu se vede, am uitat. Lasă că trece până la urmă. Timpul vindecă.”

O astfel de gândire nu face altceva decât să îți stocheze în organism otrăvuri emoționale pe care le depui în corpul tău. Timpul în general nu vindecă, noi o facem. Și chiar dacă timpul ar vindeca, gândește-te numai cu ce preț o face: cu ani mulți din viața ta!! Ești dispus să pierzi ani din viață sperând doar, nu având certitudinea, că sufletul tău se va vindeca, că acele lucruri nu te vor mai afecta, că nu vei mai simți durerea emoțională care te apasă? Dacă da, ești liber să o faci, dar dacă nu, ia măsuri acum și acționează tu. Fă tu ceva pentru vindecarea ta, fă tu ceva pentru a învăța cum să te iubești pe tine, fă tu munca interioară, fă tu orice trebuie să faci pentru a te confrunta cu demonii interiori, a-i scoate la suprafață și a ți-i face aliați.

Când vorbim despre gunoiul fizic avem o reacție în care strâmbăm din nas și dacă te pune cineva să mănânci resturi sau gunoi alimentar ai zice că e nebun, că te jignește și cel mai probabil nu ai accepta să faci asta. Însă atunci când vorbim despre gunoiul emoțional nu avem nicio problemă să ingerăm aceste emoții și să le ținem stocate acolo în corpul nostru ani de zile.

Emoțiile, fie ele bune sau rele, sunt stocate în corpul nostru, nu în suflet cum cred oamenii. E normal corpul să îți fie afectat dacă ai resentimente adunate sau simți frustrare, îngrijorare, anxietate și nu faci nimic cu aceste emoții ale tale ci doar te prefaci că ele nu există și îți continui viața ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.

Dacă ai aveai gunoiul în farfurie sau în mijlocul casei nu ți-ar mirosi urât? Și atunci dacă ura sau indiferența de sine nu se văd atunci de ce ai crede că nu te pot afecta și că trec și se vindecă de la sine? Nici electricitatea nu o vezi și poate nici nu o înțelegi pe deplin și totuși ea produce efecte în viața ta. La fel se întâmplă și cu emoțiile tale și mai ales cu emoțiile pe care le simți față de tine însuți.

Acum e vremea schimbării. E vremea ta. Nu căra după tine un bagaj emoțional inutil. Viața poate fi frumoasă. E dreptul tău să simți acele emoții de extaz, încântare, bucurie, fericire și împlinire. E dreptul tău să fii liber și fericit. Iubește-te pe tine însuți și dacă nu știi cum învață! Acum e cel mai potrivit moment să începi.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un share pe facebook să afle și prietenii tăi!

Cu drag,

Semnătură Nina Elena Paraschivescu